Ma îndragostesc repede – cum sa controlez lucrurile?

Ma îndragostesc repede – cum sa controlez lucrurile?

Eu sunt convins ca nu e doar problema mea, dar ceilalti pur şi simplu se tem sa nu-şi dea arama pe faţa vorbind despre asta! Pur şi simplu ma îndragostesc repede! Îmi plac fetele frumoase, cele cu parul lung, cu parul scurt, blonde, brunete, mai înalte şi mai mititele, cu nasul în vânt, cu priviri timide, cu zâmbet şovaielnic şi cele care râd aratându-şi toţi dinţii... Sunt cumva bolnav?

Cum sa fac sa ma gândesc mai puţin la asta, când ele defileaza zilnic pe dinaintea mea, fara macar sa aibe habar de furtuna care-o declanşeaza-n stomacul meu? Sa nu-mi spuneţi ca devin paranoic, va rog frumos! Eu ştiu exact cum stau lucrurile. Chiar ieri m-am îndragostit din nou de cineva. E pur şi simplu SUPERBA! Toţi cei ce o cunosc îmi dau dreptate. Ramâne doar sa încropesc un plan de bataie pentru a putea ajunge la inima ei.

Aş putea s-o aştept mâine, când iese de la birou şi s-o invit direct sa ieşim împreuna. Sau aş putea sa ma ciocnesc de ea undeva, la cumparaturi şi sa-i ofer un drink sau o cafea, ca sa ma scuz pentru ca mi-am dat cu stângu-n dreptu-n faţa ei. Sau sa fac rost cumva de numarul ei şi s-o sun cu numar ascuns, sa joc rolul barbatului fascinant şi misterios care apare pe neaşteptate în viaţa ei. Sau mai bine caut un prieten comun care sa ma prezinte, sa-mi puna eventual şi o vorba buna în prealabil, ca ar fi mult mai simplu în felul acesta, deşi cam banal ca metoda...

Ma tot gândesc cum s-o aduc mai bine din condei, ce ar putea sa ma faca mai interesant în ochii ei, ca doar prima impresie conteaza, ce tre’ sa spuna omul la o prima întâlnire ca sa nu cada ireversibil în ridicol, cum sa ma îmbrac, oare aş avea nevoie de un nou look?!? Paşesc îngândurat spre colţul strazii şi ma trezesc izbit în plin de-o bicicleta.

Îmi pierd echilibrul şi cad pe spate ca un pampalau. Încep sa ma vaicaresc fara sa-mi pese de toţi cei ce se aduna-n jurul meu şi ma ţin cu o mâna de şale ca un moşneag ţâfnos. „Daca nu ştii sa mergi pe bicicleta, mai bine stai acasa!” bomban eu în timp ce-ncerc sa-mi adun cheile de pe jos. Ridic privirea şi dintr-odata înţepenesc: e EA!

„Îmi cer scuze, îmi pare teribil de rau!”

Îşi scutura capul în stânga şi-n dreapta şi continua sa-mi explice ca n-a vrut, ca e prima data când i se întâmpla aşa ceva, dar pe mine nici ca mş intereseaza prea mult ceea ce spune. Are ochii umezi şi ma ajuta sa ma îndrept de spate şi sa-mi scutur hainele de praf. Ma fac ca şchiopatez, deşi dintr-odata nu mai simt nici o durere şi un spiriduş nazdravan vorbeşte cu gura mea: „cred ca va trebui sa dai o cafea”... Apoi adaug hotarât: „şi-un drink”...

Cine mai vrea sa controleze lucrurile?