Iubirea la distanţa – cum sa o gestionam?

Iubirea la distanţa – cum s-o gestionam?

Cu siguranţa nu este tocmai simplu sa iubim la distanţa, dar nici imposibil nu este!... Am putea spune ca respectarea anumitor reguli ne-ar putea fi de ajutor în gestionarea acestei situaţii si în înţelegerea partenerului şi construirea unui anumit echilibru care sa menţina nealterat sentimentul iubirii în ciuda distanţei.

În primul rând ar fi extrem de util sa conştientizam faptul ca într-un astfel de raport exista avantaje şi dezavantaje, iar acest lucru sa fie acceptat în egala masura de ambii parteneri. Fiecare cunoaşte exact ce aşteptari are din partea acestei relaţii, astfel încât, împreuna, putem stabili anumiţi "parametri de echilibru" pentru ambarcaţiunea cu care am decis sa navigam, cum ar fi perioada maxima suportabila a distanţei pentru ficare şi fecvenţa întâlnirilor, astfel încât sa evitam surprizele neplacute.

"Regula de aur" ramâne însa cea a trairii cu maxima intensitate a fiecarei clipe petrecute împreuna, cu seninatatea celor ce ştiu sa aprecieze valoarea acestora, astfel încât sa  acumulam "provizii" pâna la urmatoarea întâlnire. De asemenea, este bine sa nu ne facem singuri scenarii fanteziste pentru "data urmatoare", astfel încât sa evitam dezamagirile – puţin probabil ca evenimentele sa se petreaca exact aşa cum ni le regizeaza fantezia!

Este firesc sa simţim lipsa partenerului pe durata desparţirii, dar nu se poate trai creînd o atmosfera de dependenţa obsesiva raportata la episodul întâlnirii, altminteri riscam sa transformam o poveste frumoasa într-un adevatat coşmar. Hobby-urile, amicii, familia, sunt de un preţios ajutor în ceea ce priveşte petrecerea timpului pe durata absenţei persoanei iubite.

O "gaselniţa" şireata (sau înţeleapta?) ar fi sa construim împreuna proiecte pe termen mai lung sau mai scurt, sa ne stabilim obiective comune cu anumite scadenţe, care ne vor permite sa pastram o legatura puternica. Organizând viitorul reuşim sa gestionam mai bine prezentul. Dar daca vedeţi şi vedeţi ca nici una din variantele de mai sus nu da rezultatele scontate, atunci mai ramâne un singur lucru de spus: "ai reuşit? – iubeşte!, n-ai reuşit? – iubeşte!"