...Singur ...

…Singur…

Este trecut de miezul noptii…inca o noapte alba pe care nu o pot dormi-n liniste..Sunt tot la acest birou..intre cei patru pereti care-mi aduc aminte de clipe petrecute-n preuna si care acum..mi se par atat de goi precum al meu suflet zdrobit si trist de dor.

Ma uit pe geam in zare..totul este intunecos..luminile sunt stinse-n totalitate si nici o miscare-n intunericul negru si inspaimantator..decat al meu gand si privirea ce mi-e tulbure de ploile de lacrimi si dor ..

Deodata..linista deplina incepe sa fie perturbata de picaturile de ploaie ce..parca copiaza ale mele lacrimi ce-mi sorb viata si speranta spargandu-se de pervazul ce rezemat stau..

Ma gandesc sa te sun..dar este prea tarziu in noapte…si-mi aduc aminte cu tristete cum mi-ai cerut sa nu te mai caut..iar vorbele tale m-au durut…Ai spus ca ramanem amici buni…dar mai uitat si nu mai stiu nimic…

Ascult o melodie trista in linistea noptii ce se imbina armonios cu picaturile de ploaie si ale lacrimilor mele..sperand ca tristetea mea se va termina o data cu acea melodie…si ma voi trezi din vis…dar oare este doar un vis??!! Sufletul meu a iubit mult..mult prea mult..,lacrimi multe au curs si-nca mai curg..,inima a cedat..iar eu am cazut..si ma intreb; ”de ce nu am cazut de tot atunci?”. Am cazut pe un covor de frunze, intr-o prapastie intunecoasa si nu mai am putere sa ma ridic.. Frunzele continua sa cada..intunricul la fel..acoperindu-ma, ascuzindu-ma fara a ma mai vedea cineva..Nici o adiere de vant, nimic..nicaieri…singur pe acest pamant. Caut forta de a ma ridica din nou din negura intunecoasa si din frunzele ce ma apasa dureros..Nu pot decat sa ma tarasc intr-un colt..undeva unde nimeni sa nu ma priveasca cu mila..sa nu rada..sa nu ma loveasca si sa ma alunge iarasi..

Ma doare inima-n pipt tare chiar daca implora dupa ajutor..nu este nimeni care sa-mi intinda mana…toti m-au uitat..chiar si cei ce mi-au promis prietenia.. Nu le pasa..sunt doar un suflet trist ce moare incet ca o flacara ce se stinge in ploaia picaturilor reci..un suflet uitat de lume, parasit, ratacit in cautarea supravietuirii..fericiri..”ingerului” pazitor ce sa-mi aduca zambetul pe buze iar.

Noaptea se lasa linistita peste tot…ma oboseste dar ochii nu se inchid si continua sa planga odata cu ploaia compunand o melodie si mai trista.. Las picaturile de ploaie rece sa-mi inece plansul si vantul sa-mi risipeasca lacrimile iar daca vreodata pe fata ta picaturi va cadea..sa-ti aduci aminte cu durere..ca sunt lacrimile sufletului meu plin de tristete…

Odata credeam in vise si eram asa increzator.. si-mplinirea lor imi faceau viata mai frumoasa, bucuria-mi risipea tot amarul, toata rautatea.. Adormeam in fiecare noapte cu inima plina de fericire..cu zambetul pe buze ca un inger fara grije.. Ma trezeam pentru cineva..doar ca sa-i ofer toata iubirea-n dar…traiam pt. cineva si totul era alceva cand stiai ca ai langa tine un suflet…un suflet ce te asteapta..te asculta..te alina..un suflet ce-ti spune ”te iubec” cand pleci si ”mi-a fost dor de tine” cand te reintorci..

Cand m-am intrebat intr-o buna zi…cine se trezeste pentru mine acum..am descoperit cu durere sfasietoare ca sunt singur pe lume..Nici macar imaginatia nu m-a ajutat sa desopar ca totul va fi atat de trist…Ce a fost sa dus..am mai ramas doar eu, sau ce a mai ramas din mine…au mai ramas doar amintiri sau ce a mai ramas frumos din ele…sau sperante ce si ele sau spulberat si pierit…daca a mai ramas ceva?!

Multi m-au vazut plangand si acel zambet fals…Plangeam la apus, plangeam la rasarit, plangeam la fiecare miscare a limbilor de ceas ce timpul al facea a trece mult mai greu si dureros…plangeam…dar plangeam doar eu singur.

Multi m-au vazut sub acele false zambete..pentru ca nici lacrimi nu mai am..Sufletul e gol, este distrus, inima dabea mai bate in acest piept frant si zlabit..Ma chinuie totul si totul e pustiu in jurul meu si ma uit cu lacrimi ca nu -mi pot spune durerea, ca nu mai am cui impartasi lacrimile mele.. Simt ca ma sting incet…incet dar sigur. Am incercat sa ocolesc locurile ce le mergeam impreuna..dar totul ami aduce aminte de tine..Caut o lumina in intuneric sa ma calauzeasca..dar in zadar. Sunt ca o rana deschisa ce nu se mai vindeca pentru ca nu mai am si-mi lipseste atingerea ta… Plang tremurand..tremur suspinand..suspin suferind si iar o iau de la cap…Palmele satule si ele a-mi sterge lacrimile ami acopera fata parca imbatranita…A-nceput sa-mi fie frica-n intuneric..nu am dormit de multe nopti planse si pline de ganduri si rugaciuni…nu am mancat…ami este doar sete..sete de tine, de iubire, de buzele tale, atingerea ta si corpul tau cald..

Am daruit iubire si am fost rasplatit cu fericire un timp…am gresitsi si am platit inzecit si dureros…sau poate platesc in continuare..sau poate un blestem ma condamna la nefericire…Ma schimb mult prea brusc si intrebari ami zbor in minte… Eu nu mai contez..nu mai contez pentru absolut nimeni…

Am atata iubire in mine…am atata de daruit si atatea de dat de oferit…Am nevoie doar de cineva sa merite toate astea..Dar cine?! Unde este acum..cand am nevoie de ea mult mai mult?

Doamne..de ce sunt blestemat de lumea rea ? De ce ma lasi sa ma chinui? De ce ma urasti? De ce nu ma mai asculti ca inainte?…Ati cer implorand si cazind in genuchi…vreau sa mor si eu fericit si nu trist…sa ma mai aud spunand si sa aud soptind :”te iubesc”ca raspuns la ceea ce simt si pot sa-mi dau viata apoi.

Am ajuns o stafie care bantuie pe strazi pusti fara nici un punct de oprire…in cautarea linistii, linistii care mi-o poate da un sarut, o mangaiere, o fiinta draga, un ”te iubesc”

Oricat de departe as privi..pe cerul meu intunecat acum si candva era senin..nu mai straluceste nici o stea…toate au devenit cazatoare si au pierit stingandu’se in intunericul negru si dur.. Zdrobit de pierire, de singuratate, de amagire..ramas doar cu speranta ce se spulbera si ea..trebuie sa continui sa cred in mine..Trebuie! Trebuie sa cred ca va aparea ”ingerul” care ma va readuce la viata..ce-mi va reda zambetul adevarat..incredera si speranta in viata si fericire…

Imi este frig…ochi sunt plansi si storsi..obrajii sunt stramti de lacrimile uscate ce cad zi de zi..buzele sunt amare si le este dor…Trist, bolnav, obosit, murdar, parasit ma ridic cu capul plecat in cautarea visului pierdut…pe care vreau sa-l gasesc si sa nu-l mai pierd niciodat..Cat ami sta in putere am sa-l caut…am sa te caut..am sa te astept..am sa ma gandesc la tine si ma voi intreba unde esti de nu mai apari si de nu mai vin langa mine…Am nevoie de tine aici..

Am iubit si am iubit foarte mult..am fost fericit si am fost inca prea mult…am fost iubit si am fost iubit cu adevarat…am gresit si am platit pana era sa pier in intuneric nestiind nimeni…am suferit si am suferit enorm…am fost mintit…nu mai sunt cautat..nu ma mai cunosc si m-au uitat cu toti inclusiv cu tine..Sunt singur si trist ca-ntodeauna.. Am iertat dar ma intreb daca eu am fost iertat…am uitat si am loato de la cap..dar pana cand?..am fost rasplatit dur fiind lasat singur si nefericit cand toate au cazut pe mine…Parasit de tine..de toti cei dragi si iubiti am ramas singur ratacind prin intuneric..asteptandu-te pe tine..cea ce nu mai vi…Am crezut..acum incerc sa uit totul si sa o iau de la inceput cu teama..oare voi mai gasi..ma va gasi?

Te caut mereu…o stare de spirit in singuratate…

”Toate neputinetele se reduc la una: aceea de a iubi, aceea de a evada din propria tristete”

”Cand o usa a fericirii se inchide, o alta se deschide; dar deseori ne uitam atat de mult la usa inchisa ca nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi.”