Si...a fost...

Si a fost…
A fost ca un vis..totul a fost un vis placut si armonios din care nu as fi vrut sa ma trezesc…te-am dus in locul meu de suflet, ti-am dat partea cea mai pretioasa din inima mea.. ti-am aratat micul meu secret, te-am lasat sa-mi descoperi lumea… .Am ras impreuna, ai plans alaturi de mine, m-ai tinut de mana cand imi era frica si m-ai tinut in brate cand aveam nevoie….Toate s-au petrecut intr-un singur loc…era o camera mica dar care a strans atatea amintiri frumoase intre cei patru pereti ai sai..care acum ma tin prizonier si se razbuna pe mine dandu-mi durere in suflet si amintiri placute.. dar acum dureroase… Zilnic adorm gandindu-ma la ce a fost, cum a fost si cu ochii tristi descopar ca nu mai esti si nu vei mai fi vreodata langa mine. In fiecare secunda traita aici..in locul unde ampreuna am stat.. ma sufoc de dorul tau…dar supravietuiesc zambind si sperand ca intr-o zi totul va disparea..
Acum imi indrept pasii spre un alt loc drag noua, un alt loc plin de amintiri…dar unic, in felul lui. Atunci eram noi doi, muntii, locurile ce le-am colindat impreuna si dragostea noastra…acum, ma duc singur…singur ca sa descopar amintiri, durere, iubire neimpartasita…sa descopar acea durere care ma sfasie ca o fiara salbatica si fara mila..
Oare de ce dor atat de mult amintirile? De ce fiecare loc trebuie sa ma faca sa ma gandesc la tine? De ce dupa o iubire fericita..vine despartirea cutremuratoare?

Dragostea te poate face sa plutesti ca o pasare pe un cer liber, dragostea te poate darama si tot ea te poate ridica, dragostea ati da zambete dar si durere! Am iubit candva un vis frumos, dar ca orice vis, dispare odata cu rasaritul soarelui stralucitor. Am iubit apoi o umbra in spatele unui fulg de nea, dar si aceasta a disparut cand fulgul de nea s-a transformat in piactura..intr-o picatura ce va cadea mai mereu pe tenul tau aducandu-ti aminte de lacrimile mele..acea picatura o vei simti dimineata de dimineata cand te vei trezi si te vei inviora cu apa…o vei simti atunci cind va ploua..mai mereu. Acum ma uit cautand acea umbra, dar tot ce gasesc pe pamantul parjolit al inimii mele triste este un strop de apa…care se transforma intr-un strop de sange sau poate e o lacrima ce se sparge de acest pamant satul de tristete si de cate lacrimi triste a inghitit..iar in acel loc va iesi un trandafir ce de mine mult a fost iubit..

Este o lacrima, mai sarata si mai amara ca nici o alta lacrima varsata vreodata.. Este o amintire, un vals terminat fara o plecaciune, o umbra intr-un intuneric des, o melodie terminata brus si fara inteles, un vis pierdut intre ganduri ratacite..

Am avut un suflet intins pe un blog sau o hartie scrisa ori printr-un desen ce-mi absorbea toata durerea ce o aveam in suflet cand ai dadeam nastere., o speranta intinsa pe o inima ranita si un zbor intr-o lume stearpa. Asa cum am spus, nu e greu sa intelegi ca nu se mai poate, ci sa constientizezi ca nu mai poate exista nimic…deacum incolo..niciodat.
Mai are rost sa ma intreb cu ce am gresit? Mai are rost sa ma intreb cum s-a intamplat asta? Mai are rost sa ma inreb daca mai poate exista speranta? Mai are rost sa visez? Nimic nu mai are rost acum..cand am ramas mai singur ca nicodat, caci totul e desertaciune, durere, lacrima..

Va las acum pe toti cu drag pt. ca puterile mele au ajuns la limita. Am crezut ca totul poate fi altfel in jurul meu, ca poate totusi ceva se va putea schimba in bine, dar nu e asa…din ce-n ce totul se prabuseste si ce cladesc azi maine se darama…lundu-mi speranta si incredera. Nu poti cauta dragostea daca cineva nu iti poate oferi asta. Acesta va fi ultima postare,pt. ca totul..amintiri..locuri..absolut tot ma intristeaza..ma sfasie..ma doboara..si nu mai pot rezista..va fi un ultim gand a ceea ce am vrut sa fie o dedicatie de dragoste si o poveste frumoasa de iubire in care am dat gresi. Nu mai pot lupta, nu mi se mai ofera sansa de a o loa de la inceput mai frumos ca pana acum. Nu mai pot face nimic, nici macar lacrima nu-mi mai curge, caci toate lacrimile mele sau varsat zile la rand pana la epuizare formand un ocean, nu mai au esenta si poate nici rost pt. ca totul lai dat uitari si azi nici nu-ti mai aduci aminte de numele meu… Nu mai pot face nimic decat sa inchid ochii si sa zbor de unul singur, sa ating o stea tot de unul singur si sa raman acolo. Voi continua sa stralucesc mai puternic si mai frumos, dar nu pentru ‘’trecut’’, ci pentru oricine va avea ochi de privit spre mine!

Desertaciune, dulce desertaciune.. Asta e tot ce mai pot spune acum.. Ma vei intelege intr-o buna zi, poate ati vei da seama ce tot vroiam sa-ti zic si explic ..dar atunci va fi prea tarziu!

Ma simt pierdut intr-o mare involburata ce ma poarta dintr-un loc in altul fara incetare, si de data asta nu este nimeni in inima mea care sa opreasca acest haos.. M-am intors la ce am fost odata, un suflet mort ce nu-si gaseste linistea, pierdut si singur..un suflet singur pe un pamant trist si imens.. Atat de singur! Si nu e nimeni in inima mea care sa ma poata ajuta..nimeni..

Ce inseamna un cuvant frumos pe care nu il mai poti simti? Un simplu zambet in ochi tristi si goi, o adiere de vant peste o inima impietrita, o piacatura de ploaie intr-un lac imens. Atat de nesemnificativ este acum. Atat de neinsemnat.Asta sunt si insemn eu pt multi acum.. Ce inseamna o lacrima uscata pe un obraz care a cunoscut atata durere si tristete? Nici macar chin nu mai inseamna, nu mai inseamna decat singuratate, nici macar acceptare..

E atat de greu de observat o floare alba intr-o intindere de zapada, dar totusi ea exista acolo in acel loc . E atat de greu de admirat o privire in intuneric, dar ea exista. E atat de greu de ascultat o soapta in galagie, dar ea exista.Asa exist si eu..dar nu este nimeni sa ma vada.. Asa e si sufletul meu acum, pierdut in noaptea neagra ce-mi da fiori si ma face sa-mi fie frica pe zi ce trece facandu-ma sa ma inghemuiesc intr-un colt retras. Gandurile, sperantele si visurile au murit de mult, am ramas o carcasa goala, o carte citita si aruncata intr-o cutie prafuita intr-un colt meschin..am ramas un obiect uzat cu chip uman. Ascult o melodie, dar ritmul si versurile ei ma ocolesc fara sa inteleg nimic..dar eu stiu ca ascult, fumez o tigara, dar ea se stinge prea repede intre degetele mele fara ca eu sa o fumez, ma duc la dus pt. a ma linisti si picaturi ma lovesc constant.. dar nu are cine sa le mai simta, mananc, si nu mai are cine sa se bucure de gustul acelei mancari. Sunt un mort, un trup fara un suflet…vei zice ca visez..ca spun prosti…dar nu as avea de ce..

Timpul regretelor a trecut, timpul resemnarii a disparut, timpul sperantei nu mai exista acum cand nu mai stim de noi. Exista doar un prezent al naibii de real si de trist Iubesc o umbra, caci nu mai pot face altceva. Iubesc un semn, iubesc un gand, iubesc… ceva! Nici eu nu stiu anume ce..dar iubesc…
Cand te joci cu focul, te arzi, dar cand nu faci nimic, ce ti se poate intampla? Tot ce e mai rau. As vrea sa fac ceva, dar nu mai am puterea si vointa. Sunt exact ca un betiv stand la o masa infecta intr-o crajma de doi lei, cu sticla in fata, gandindu-se ca trebuie sa plece..dar n-o face si doar gandeste.. Nu mai am lacrimi, nu mai am durere, am doar o inima adormita si o viata in bataia vantului aspru si nemilos ce ma poarta in zari indepartate nestiind cum mai trec secundele..orele..zilele..ce ma face sa pierd notiunea timpului..

Exista momente in viata cand ati vine pur si simplu sa-ti iei lumea in cap sis a pleci..cat mai departe de tot si de toti..sa lasi totul in urma fara sa privesti inapoi..momente care trec , vin altele si acestea vor fi uitate… dar totusi ati vei aminti cand prin locuri cunoscute vei trece..

C.V.S.